sâmbătă, 29 iulie 2017

O vacanță ''de neuitat" la marea noastră


După îndelungi căutări, dezbateri cu prietenii, comparații de preț și frică de cozile de la pașapoarte, am decis să mergem tot la noi la mare.

Ne-am cazat la hotel Turquoise din Venus. Un hotel de patru stele, cu o grădină plină de lavandă.


Am luat cu all inclusive pentru că nu știam ce ne așteaptă în Venus. Și bine am făcut. În stațiune e doar o șaormerie și o terasă cu autoservire. Mâncarea de la hotel a fost foarte variată. Mi-a plăcut că aveau multe salate, fructe și baby corner (mâncare pentru copii mici). Dar nu ne-a folosit prea mult. O să vedeți mai jos de ce.

Hotelul nu avea plajă privată. Dar avea o piscină cu vedere frumoasă.
Când am ajuns la hotel am fost puțin dezamăgită de cât de mici sunt camerele. Abia am avut unde pune bagajele. Când am intrat în baie am văzut cada, care după ce că era foarte mică, era băgată jumătate sub blatul de la chiuvetă. Mă și gândeam cum o să-i pot spăla pe copii. Soluția a venit din șifonier. L-am deschis ca să-mi pun hainele. Am tras prima ușă și am găsit umerașele. Când am deschis cealaltă ușă glisantă am găsit... încă o baie! Asta mai mare, cu duș.

Ne-am dus la plajă. Nu știam că în toată zona sunt izvoare de sulf. Știți cum miroase sulful? A canalizare (asta ca să fiu finuță). Noi aveam vedere la mare. Când deschideam geamurile, ne lovea mirosul. Apa mării mirosea și bolborosea pe alocuri. Nisipul era de fapt nămol negru.


Copiii s-au distrat oricum. Au săpat gropi din care ieșeau bulbuci de sulf ca dintr-un vulcan, au făcut baie. Prima zi și jumătate din a doua. Apoi a început sfârșitul concediului nostru. Remus a început să vomite non-stop, să se simtă foarte rău. După o zi, l-a apucat și pe Vlăduț și pe noi. N-am mai ieșit din cameră. Nu făceam decât multe drumuri până la cele două băi (și eu care nu le vedeam rostul la început!). Nici geamul nu ne venea să-l deschidem că mirosul de sulf ne cam agrava starea, dacă mă înțelegeți.

În ultima zi am început să ne simțim mai bine. Ne-am făcut bagajele să plecăm. Pe drum spre mașină, camerista ne zice că mai avem plătită o noapte. Nu ne-a venit să credem. Am verificat rezervarea, așa era. Soțul s-a panicat că nu și-a luat suficient concediu. A verificat. Își luase și concediu. Am luat-o ca pe un bonus (pe care ni l-am plătit singuri) la ce am pătimit. Am încercat să ne simțim și noi bine în ultima zi.

Despre locurile frumoase:

La începutul vacanței ne-am oprit la Pescăria lui Matei din Agigea.


La plajă ne-am dus undeva între Eforie Nord și Eforie Sud (plaja Azur - acolo marea are culoarea turcoaz, e foarte curată)


De plimbat, ne-am plimbat în portul turistic Mangalia.



Un comentariu:

  1. Buna Alina. iti scriu pentru ca si noi am mers tot in Venus pentru al 2 lea an consecutiv,la acelasi hotel INTERVENUS. Mai respectata si mai linistita cum m-am simtit in acesti 2 ani la acest hotel...nu am crezut ca se poate in Romania. noi am ales sa mergem in tara noastra pentru ca nu avem inca curajul sa plecam cu fetita(5ani) in strainatate. Cu mana pe inima iti spun ca ne-am relaxat, ne-am distrat si ne-am baltacit, am mancat la hotel fara grija vreunei toxiinfectii alimentare, si am platit din luna martie un avans pentru acest concediu si prin urmare acum am.platit restul. A fost un deal f bun.

    RăspundețiȘtergere