Am scăpat singură la cumpărături!

Am plecat la cumpărături ca să nu mă mai prindă Crăciunul nepregătitiă așa cum m-a prins Moș Nicolae. Și nu m-am dus oricum. Ci SINGURĂ! Cum s-a întamplat minunea? Simplu. Am fugit de acasă. Mulțumesc soțului care a rămas.

Buimacă după o oră în trafic (nu mai sunt obișnuită) intru în primul magazin. Omul de la pază vorbea cu fata care aranja hainele pe umerașe despre legile justiției. Nu, nu și aici! Mai ales că l-am visat și pe Smiley. Cu care ce credeți că făceam?! Discutam despre politică. Eu cu Smiley! Sigur am niște neuroni care au abonadonat corabia.

Am trecut repede mai departe că azi e doar zi de shopping. Una după mult prea mult timp. Cam tot de când nu mi-am mai cumpărat o pereche de blugi. Uitasem ce greu e. Eu vreau blugi clasici, simpli. Peste tot sunt boyfriend jeans, blugi tăiați, prespălați, cu aplicații, cu talie până la gât, evazați. Toate culorile și modelele, mai puțin de care caut eu. Când mă gândeam să abandonez, am găsit și m-am liniștit.

Apoi am trecut la probat pijamale și alte haine de stat prin casă. Aici, ca și la blugi, am avut un șoc. Nu mai port aceeași mărime! Ultima dată când mi-am luat lucruri purtam M sau S (mai rar). Acum port S și XS. Ori s-au schimbat măsurile la haine, ori am intrat eu la apă.

Am ajuns și la magazinele pentru copii. Le-am luat pijamale de polițist (de la H&M), de care își doreau. Cele de spiriduș s-au terminat. Am cumpărat și mașinuțele corespunzătoare, cărți și o tablă magnetică foarte tare. Are litere și cifre magnetice pe o parte. Și tablă de scris cu creta pe cealaltă parte (39 de lei de la Pepco - cu litere, cretă, burete incluse).

Și am mai luat ceva de mare angajament. Perne cu paiete reversibile (don't ask!). Nu se potrivesc cu nimic. Sunt superbe prin propria existență (n.r. a se citi cu ironie).

După atâta efort m-a luat foamea. Mă duc la un fastfood și cer sarmale cu mămăligă. Vânzătoarea mă întreabă dacă vreau de post. N-am putut să-i spun că sunt fugită de acasă și că aș mânca și pietre, așa că i-am răspuns simplu: Nu. Mi-am luat tava și când să mă așez, văd lângă mine o familie cu un copil mic care plângea de zor. Am zis că face soarta mișto de mine. Mi-am schimbat traseul și cu ochii pe sarmale m-am așezat în celălalt capăt al sălii. Când dau să înghit, aud un urlet. Fix în fața mea era un alt bebeluș cu părnții care mâncau. Atunci mi-a fost clar. Soarta chiar face mișto de mine. Nu m-am mai ridicat, că doar nu te pui cu soarta. Am mâncat așa. Măcar am stat jos.

A fost frumos. O să mai repet experiența. La Crăciunul viitor!