Părinți curajoși: S-au căsătorit după 3 săptămâni și au adoptat un copil

6 MARTIE 2011
Sunt singură. Am o casă drăguță, un job care îmi place, am prieteni, mi-e bine. Cine să mă țină în brațe noaptea nu prea există, dar cred că mă pot obișnui cu asta. Chiar am început să mă obișnuiesc. Mi-e bine și îmi place viața mea așa cum e. M-am împăcat cu mine și mi-e bine.

6 MARTIE 2012
Am o problemă gravă: nu găsesc o menajeră ca lumea. Ha.. e 6 martie. A trecut un an. Între timp. Stau într-o altă casă. Tot draguță. Am un alt job care îmi place și mai mult. Mi-am schimbat mașina cu una mai draguță. Am încă prieteni, chiar mai mulți. Și …sunt măritată.

Cam asta s-a schimbat la mine în numai un an. Adică tot. Toată viața mea s-a schimbat. Deși mă împăcasem cu mine și credeam că așa va decurge toată viața mea, că voi fi singură, dar liniștită. Totul s-a schimbat. A intrat în viața mea exact în momentul în care mă așteptam mai puțin. Cum s-a întâmplat? Habar nu am. M-a luat pe nepregătite. În ciuda faptului că aș fi putut spune la acel moment că eram liniștită și că era fix momentul să pot primi pe cineva în viața mea, tot cred că m-a luat pe nepregătite.

Îl știam deja de câteva luni. L-am văzut prin octombrie și mi s-a părut că e pitic, gras și mototol. Lui i s-a părut că sunt pițipoancă, aveam Navara și Iphone 4. Totuși, s-a gândit că sunt jumătatea lui și a făcut tot posibilul să fie mai mult. Nu mi-am dat seama de asta atâtea luni. Pe 6 martie scriam în jurnalul meu ceea ce am scris mai sus. Tot pe 6 martie seara nu mai era valabil nimic. Eram îndrăgostită deja. Am stat foarte mult și ne-am gândit ce facem și dacă e bine ce facem. I-am zis că nu îmi doresc o altă relație doar ca să mă aflu în treabă. Eu îmi doresc o relație unde să găsim soluții să rămânem împreună mereu.

Nu eram dispusă să încerc doar ca să nu mai spună lumea că sunt singură. Mi-a zis că asta vrea și el și a venit la mine cu un tricou de rezervă și periuța de dinți. Eu care mă șocam și țipam când vedeam pe cineva care lasă ceva la mine. Mi-a zis că el se trezește târziu de obicei. I-am zis că eu la 6 dimineața.
– La 6 dimineața e lumină?
În prima dimineață m-a trezit el pe mine la 6 fără 5 minute.
– Ia uite, sunt și oameni pe stradă!
Ne-am tot trezit la 6 dimineața și până la ora 9 când plecam la birou stăteam la cafea și vorbeam. Am renunțat la ascultat Coldplay și stat pe facebook.

Trei săptămâni mai târziu eram căsătoriți civil. Am șocat pe toată lumea. Toți ne spuneau că e doar 5 lei divorțul. Că nu va ține mult. Că de ce am făcut asta și tot așa. Nu ne-a păsat. Am pierdut vreo câteva prietene. Și el vreo câțiva prieteni. Am trecut și peste toți foștii care ne tot sunau. Eram doar noi și știam exact ce vrem. O familie. Și multă, multă iubire. Nu credeam vreodată că voi putea iubi cu atât de multă intensitate atât de repede. Chiar dacă mă îndrăgosteam și de un scaun, îmi trecea foarte repede. Credeam că am nevoie de cel puțin 6 luni ca să pot iubi.
Aș, dar de unde! Mi-a trebuit maxim o săptămână ca să realizez că este ceea ce îmi doresc în viață și că nu pot concepe viața mea fără el. Știam amândoi că vom avea probleme. Că ne va fi greu să ne acomodăm unul cu altul. Dar știam și că vom găsi soluții pentru tot.

În luna iulie ne-am căsătorit și religios și ne-am mutat în altă casă. Casa lui. Am devastat-o. M-am mutat cu toate lucrurile mele, am schimbat mobila, am schimbat culorile, i-am mutat lucrurile. Nu mai găsea nimic. Nu am crezut că un barbat poate fi atat de înțelegător atunci când nu mai găsește nimic în casa lui. Trăia aici de-o viață și am schimbat tot. Am fost egoistă și nu m-am gândit la asta. În capul meu era doar o casă nouă. Apoi mi-am dat seama ce am făcut și mi-am cerut iertare. L-a bufnit râsul și mi-a zis: “Hai să îmi arăți pe unde am lucrurile”.

Nici măcar nu am simțit cum ne-am acomodat unul cu altul. Când a nins și mi-a dezgropat mașina din zăpadă, mi-am dat seama că anul trecut am dezgropat-o singură plângând. Acum eram fericită. Și nu pentru că avea cine să îmi dezgroape mașina. Și am plâns iar. De fericire de data asta.

Sunt fericită pentru că am lângă mine omul pe care l-am căutat o viață. Și nu e deloc pitic, gras și mototol. Are 1,90, nu e gras deloc, iar mototol nici nu poate fi vorba. E soțul meu și sunt foarte fericită că am lângă mine un asemenea om.

Mi-e drag să mă trezesc lângă el, mi-e drag atunci când e concentrat, mi-e drag atunci când mă ține în brațe, mi-e drag atunci când îi gătesc, mi-e drag când în fiecare dimineață se trezește râzând. Mi-e drag atunci când mă sună să mă întrebe: “unde e telecomanda? A, gata, am găsit-o!”. Mi-e drag că nu are cont pe facebook, mi-e drag că nu îi place să scrie, mi-e drag că este inginer. Mi-e drag că nu îmi citește și critică blogul. Mi-e drag că nu lucrăm împreună. El are o firmă care se ocupă de sonorizare și lumini pentru evenimente.

Cel de Sus mi-a jucat o mare festă. Este omul pe care l-am căutat o viață și, cu toate astea, de astfel de oameni, m-am ferit o viață. Ah, pe vremea aia, nu știam ce îmi face plăcere. Nu știam cât pot să iubesc un astfel de om.

Încă ne trezim amândoi devreme, eu la 6, el a schimbat și se trezește la 8. Am timp să mai ascult și Coldplay. Abia așteptam să se facă seară și să ne întoarcem de la muncă, să vorbim ce am făcut peste zi. E drept că a trecut doar un an, dar simt că așa va fi mereu.

Văd mulți oameni care ne tot avertizează că fericirea asta va dura 2,3 ani apoi va fi monotonie. Nu îi băgăm în seamă. Nu are cum să fie monotonie într-o relație în care râdem tot timpul și facem atât de multe lucruri împreună, dar și separat. Oamenii care râd sunt mai frumoși. Mereu am crezut asta. Și da, nu putem să ne certăm pentru că ne bufnește râsul. Pentru că viața e frumoasă și merită trăită și retraită.


2018 - ADICĂ 7 ANI MAI TÂRZIU

Familia noastră de 3! Da, de 3000 de puncte. Din septembrie suntem părinți. Cu acte în regulă abia din ianuarie. Puiul nostru mic are 2 ani și jumătate, când l-am cunoscut avea 2 ani fără 2 săptămâni. A venit la noi pe 12 septembrie, acum puțin mai mult de 4 luni adică. Iar în astea 4 luni ne-am schimbat enorm. De la faptul că eu am slăbit 11 kg, iar Alex vreo 7 și până la faptul că totul se învârte în jurul programului lui.

Dacă anul trecut pe vremea asta problemele noastre se rezumau la „unde să mergem anul ăsta în vacanță?”, acum problema principală este cum se va adapta la creșă și când îi iese certificatul de naștere ca să programăm o vacanță într-un loc kids friendly.

Nu este ușor, nici nu ne așteptam la asta, dar nici nu este așa de greu cum părea. Da, prima lună a fost extrem de grea. După ce l-am vizitat de câteva ori în decurs de 2 luni înainte de a-l lua acasă, când l-am luat a plâns pe drum în mașină și ne gândeam cu groază cum să îl obișnuim în mașină pentru că în București fără mașină nu se poate. Și da, am reglat și asta. Punem povești pe tabletă, cântăm, ascultăm muzică. Nu mai am Magic FM pe radioul din mașină, acum am Itsy Bitsy.

A doua zi după ce a ajuns la noi parcă aici s-a născut. Nu a avut nicio problemă cu adaptarea. S-a adaptat mai repede decât noi, aș putea spune. În primele 2 luni se trezea din 2 în 2 ore noaptea și am descoperit că pot supraviețui 2 luni fără somn. Într-o dimineață era să îmi pun cafeaua în biberon, de somn ce îmi era.

Acum nu se mai trezește noaptea, e fericit în pătuțul lui. Dacă la început nu voia să doarmă în pătuț, ci doar pe picioare, acum cere singur în pătuț. Ba chiar mergem la culcare de parcă am pleca în excursie: cu 2 biberoane, apă, ursul panda, elanul, piticul, un camion, două și ce mai găsim. Aseară am dormit cu o scândură în pat și cu ciocan, clește, o șurubelniță și un cui. Da, viața noastră e alta. Dar e atât de frumos!

Noi oricum râdeam tot timpul, după cum ne știe toată lumea, dar de când a apărut Seb la noi în viață, se râde de mii de ori mai mult. Râdem dimineața când îl vedem în pătuț cum doarme în poziție de Spiderman, râdem și când se trezește râzând sau când pune Alex vreo frână și el zice: măi, tati, măi! Râdem când îl vedem cum scoate toți pantofii din dulap sau tot ce găsește prin sertare.

Ne-am amuzat când i-am luat ochelari și arată ca Dexter, ne chinuim să poarte acei ochelari și ocluzoarele pentru corectarea strabismului. Ne place să ne jucăm cu nisip kinetic sau cu plastilină. I-am cumpărat o gramadă de jucării, dar el tot cu cuiul favorit se joacă. Care cui trebuie să fie neaparat holtșurub, nu cui simplu!

De Revelion am stat acasă și am petrecut în 3 cel mai frumos revelion al nostru. Am dansat și am râs, am făcut poze și ne-am uitat pe geam la artificii. A rezistat cu stoicism până la 12.30. Face năzbâtii în fiecare zi și ne place.

Ne-am dorit un copil care să nu fie cuminte. Recunosc, pe vremea aia nu știam ce presupune asta. Am aflat acum. Și nu știu cine, Directța de Protecția Copilului, Dumnezeu, soarta sau sufletul nostru bun ne-a dat un copil așa cum ne-am dorit: băiat, mic, neastâmpărat, frumos, deștept și stângaci. Da, mereu mi-am dorit un copil stângaci, nu știu de ce, sunt eu nebună. Dar m-a amuzat teribil să văd asta.

Iar peste toate astea, Alex este un tată minunat. Nu mă așteptam să aibă atâta răbdare, să se joace așa de mult cu el, să fie atât de calm și să râdă așa mult cu un copil. De fiecare dată când sunt în panică, el este cel care mă salvează și știe ce să îi facă să nu plângă, să nu țipe. Pentru că da, a venit la noi la 2 ani, în pline tantrumuri. A trebuit să inventăm colț de liniștire, să îi explicăm că nu îl mușcă niciun cățel, că nu o să țipe și o să i se dea totul exact în secunda în care vrea. Și da, Alex i-a luat chitară de pe thomann, cum altfel?!

Ar fi multe de spus despre copilul nostru minunat, dar mă opresc aici că deja am scris prea mult. Vă mulțumim pentru că știu că ne veți felicita. Nu vreau să aud „vai ce faptă minunată ați făcut” pentru că nu am făcut nimic special, era copilul nostru și l-am luat acasă.

NOTĂ
Îi mulțumesc Laurei Pascu pentru că mi-a permis să preiau textele scrise de ea pe site-ul personal.
Sursa: http://prcafe.ro/un-an-de-wow/
http://prcafe.ro/familia-noastra-de-3/