Am 34 de ani și sunt de profesie psiholog. Pasiunea mea este moda. Lucrez ca model de la vârsta de 16 ani. Sunt în scaunul cu rotile din 2005. Prefer să spun că s-a întâmplat într-o împrejurare nefastă ca viața mea să capete alt sens. Nu vreau să dezvolt o dramă în spatele căreia se ascund cicatrici cu care voi trăi toată viața. Prefer să cred că acesta a fost destinul meu și poate că D-zeu a considerat că sunt mai de folos așa altor oameni.
Am ajuns pe podium fiind denumită ,,singurul model român care defilează în scaun rulant". Am prezentat în Germania, Grecia, Milano, New York, Dubai. Am ajuns să îmi trăiesc un vis care părea, pentru orice model profesionist, greu de atins.
Sunt mama unei fetițe de 9 ani pe nume Rahela. Prima sarcină a fost pentru mie ca și o binecuvântare venită la scurt timp după accidentul meu. În rugăciunile mele, seară de seară pe patul spitalului, îmi spuneam mereu: "poate că nu mai pot umbla niciodată, Doamne, dar te rog nu îmi răpi bucuria de a mai fi vreodată mamă!".
Faptul că am rămas însărcinată a fost răspunsul lui D-zeu, nu m-am temut o secundă, chiar dacă a fost o perioada grea. Am simțit că voi da naștere unei fetițe sănătoase.
A fost o sarcină la limita dintre viață și moarte. Din cauza unei infecții urinare am dat în septicemie. Îmi aduc aminte cu groază cum eram tratată, cum se țipa la mine. Cum medicul care supraveghea sarcina, într-o noapte, mi-a zis că trebuie să intru în sala de operație ca ultima soluție a lui. Pentru că nu vrea să mor în garda lui.
Atunci am cerut externarea și am zis: "Doamne, dacă tu ai pus viață într-un trup bolnav și din motivul acesta este ca eu să mor, aleg să plec acasă, dar nu îmi omorî propriul copil!"
Am stat acasă câteva zile, apoi am fost tratată la un spital de boli infecțioase două luni. Ulterior, la spitalul Municipal, dr. Prună Silviu a preluat cazul meu și a fost un om cu suflet mare care, indiferent cât îl blamau colegii lui, a avut curajul și a făcut în așa fel ca eu să pot da naștere fetiței mele.
Rahela s-a născut prin cezariană iar la nașterea ei au asistat 19 medici împreună cu dr. Prună Silviu. Un caz atipic și totuși o reușită pentru sistemul de stat din România. Reușita unui medic care, dincolo de profesie, a fost uman.
Îmi aduc aminte prima zi de externare când o țineam în brațe pe fetița mea, într-un coșulet, și mergem spre lift. Panica asistentelor, cum țipau să nu o scap iar eu împingeam la roți. Panica lor nu era și panica mea. Ci bucuria era atât de mare încât știam că mă voi descurca acasă și singură.
A fost un test pentru mine. Rahela s-a născut prematur și nu am putut alăpta pentru că urmam un lung tratament, de 3 luni, cu antibiotice pentru infecție urinară. A fost greu în primii doi ani pentru că mânca foarte puțin, se trezea des și plângea mult. Îmi aduc aminte cum adormeam cu biberonul în mana și tot ea mă trezea. Cum mă răpea oboseala. Și totuși a fost o perioadă frumoasă privind seară de seară cum miracolul unui pui de om desprins din mine adormea ținându-mă de un deget.
În parc, oamenii mă întrebau dacă este sora mea. Rămâneau uimiți când le spuneam că este copilul meu. Nu mă ajută nimeni permanent, locuiesc singură cu fetița mea. Când am nevoie de cumpărături, merg însoțită de mama sau de prieteni.
Rahela este acum în clasa a doua. Merge la o școală de stat. Este preluată apoi de un after-school privat și adusă după program acasă. Iar eu, în acest timp, să pot lucra sau să mă ocup de problemele casnice. Ca orice femeie, chiar dacă stau într-un scaun cu rotile, fac singură curat, spăl, calc, gătesc. Organizez evenimente prin asociația care o conduc. Și îmi desfășor activitatea cu normalitate.
Întotdeauna mi-am dorit să am copii. Și nu doar unul, pentru că eu am fost singură la părinți. Acum sunt însărcinată cu al doilea. Care este o altă binecuvântare. Îmi asum responsabilitatea de părinte indiferent de situație. Și știu că D-zeu o să mă ajute să dau societății doi oameni educați, care vor ajunge ceva în viața asta.
A doua sarcină este supravegheată de același medic: dr Prună Silviu. Dar am ales să dau naștere băiețelului meu Elisei într-un spital privat. Voi naște tot prin cezariană la Spitalul Sanador. Sunt monitorizată atent, lunar, mi se fac multe analize.
Diferit de o persoană sănătoasă, care nu se află în scaunul cu rotile, este faptul că infecția urinară este frecventă iar din acest motiv se pot face complicații. Care îți pot pune în pericol viața.
Plus zilnic îmi fac singură, pe toată perioada sarcinii, injecții cu clexane pentru a stimula circulația sângelui. Iar riscul de naștere prematură este permanent. Sunt însărcinată în 7 luni și jumătate.
Nu a fost ușor până aici. Anul trecut, la Cluj, când organizam Gala Atipic Beauty, un eveniment care aduce pe podium modele în scaun rulant, mi-am rupt piciorul. Noaptea m-au operat de urgență la Floreasca. Mi-au pus o tijă mai lungă cu 3 cm care riscă să îmi iasă prin genunchi, iar fractura era mai jos, la tibie.
Explicația șefului de secție a fost: "pacienta s-a ridicat în picioare și a deplasat tija". Când eu am un diagnostic care nu îmi permite să stau în picioare, nu mă pot ridica. În plus, în noaptea operației, medicul de gardă nu a coborât în sala de operație, eu am fost cobaiul a doi rezidenți.
Am rămas așa. Nu m-am operat din nou pentru că am aflat că sunt însărcinată chiar la scurt timp. Operația de corectare a celei greșite mă costă 7000 de euro. Că au stricat și rotula genunchiului. Au spart punând o tijă mai lungă.
În luna a patra de sarcină am căzut, era zăpadă, și mi-am fracturat glezna la dreptul. Culmea ghinionului. La spitalul Bagdasar mi s-a răspuns că nu pot face nimic decât dacă renunț la sarcină. Așa că am stat două luni cu el într-o atelă.
Femeilor în scaunul cu rotile le-aș spune să nu uite că ce nu este posibil la om este posibil la D-zeu. Atunci când au un vis să devină mame, să nu renunțe. Indiferent dacă sistemul de stat nu este suficient de pregătit să primească astfel de cazuri, trebuie să caute un medic care rezonează din punct de vedere uman și care își asumă preluarea unui astfel de caz.
Am ales să desfășor campania ,,Dizabilitatea nu te împiedică să fii mamă" pentru a putea informa aceste femei că nimic nu este imposibil atât timp cât în tine există voință. Sentimentul de mamă nu se compară cu nimic în această lume. Chiar dacă ești într-un scaun cu rotile, nimeni nu este îndreptățit să îți ia acest drept.
NOTĂ
Magda Coman este preşedinte al Asociației Open Your Heart, care reprezintă interesele persoanelor cu dizabilităţi, promovând în mod constant imaginea acestora, înlăturând astfel ideile preconcepute cu referire la dizabilitate. Dacă vreți să o sprijiniți pe Magda cu proiectele ei, puteți dona aici:
Asociaţia Open Your Heart
Cod fiscal: 31755972
BANCA TRANSILVANIA Cod IBAN: RO20BTRLRONCRT0210977401
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu