Vestea bună este că am reușit să depun dosarul pentru indemnizație. Vestea proastă e ca mi-am luat la revedere pentru totdeauna de la câțiva neuroni la care chiar țineam. Totul a început acum vreo două luni. Am făcut drumuri fără număr de la țară la oraș.
Am fost la direcția de asistență socială și mi-am luat lista cu actele de care aveam nevoie. Am fost la serviciu, la bancă, la xerox și mi-am adunat conștiincioasă toate hârtiile. Soțul s-a dus la protecția socială să le depună. Acolo, surpriză! Mai vroiau un act de la administrația financiară pentru că ei nu știau cât se plătește impozit pe drepturile de autor. Buuuuun...
La administrația financiară a trebuit să mă duc personal. Și a trebuit să iau copilul de câteva luni după mine pentru că îl alăptam la două-trei ore. M-a așteptat cu soțul în mașină. În interior, cozi ca la balamuc. Am stat la coadă la registratură ca să-mi spună la ce ghișeu mi se poate elibera hârtia. Apoi m-am așezat la coada de la ghișeu. Când am ajuns în față (dupa vreo oră de când eram pe acolo), doamna funcționară a închis spunându-mi că i s-a terminat tura și să mă așez la alt ghișeu. Am luat-o de la capăt. Când am ajuns iar în față mi s-a spus că hârtia nu mi-o pot da pentru că nu sunt gata deciziile pentru 2012. Am plecat acasă plină de draci.
A doua zi m-am dus iar la protecția socială ca să le explic situația. Mi-au zis că fără hartia aia nu-mi pot primi dosarul. M-am dus iar la administrația financiară după vreo două săptămâni când mi-au mai trecut nervii și am sperat să fie gata deciziile alea nenorocite. Ghinion! Mi s-a spus că nu sunt gata, dar să fac o cerere. Am scris cererea și am mai stat o dată la coadă ca să o depun.
Peste două zile m-au sunat să mă cheme să-mi iau hârtia. Iar am stat la coadă. Apoi am mers la protecția socială și am depus dosarul. Merit toți banii pe care mi-i va da statul. Plus o medalie!
UPDATE - După două săptămâni
Azi, primul telefon. Mă sună să mă anunțe că nu am în dosar actul care să demonstreze că am plătit contribuția la Casa de pensii București. Îi spun politicoasă că dacă se uită mai bine vede că firma la care lucrez NU are sediul în Bucuresti. Și că există în dosar actul de care au ei nevoie. Buuun!
După câteva minute mă sună din nou! Că am o decizie de impunere pe anul 2012 și că ei vor pentru 2013. Îi spun ca abia am intrat în 2014 și că deciziile pe 2013 se fac la jumătatea acestui an. Îmi dă dreptate. Închide.
După alte câteva minute iar mă sună! Îmi spune că știe că abia la jumătatea lui 2014 vor fi gata actele pe care mi le cere dar că să aduc eu o altă hârtie de la angajator ca să aibă ei ceva la mână. Nu mai pot! Am ajuns la disperare! În ce țară de căcat trăim?! Nu cerșesc bani pentru indemnizație. Am muncit pentru ei și am dovedit prin acte că firma la care lucrez a plătit toate dările către stat. Ce să fac mai mult?! Să iau niște calmante...
UPDATE - După două săptămâni
Cred că o să mă duc și o să bat rău pe cineva de la prestații sociale! M-au pus două luni pe drumuri după acte pentru indemnizație, iar acum - la două săptămâni după ce mi-au acceptat dosarul - mă sună să-mi spună că mai vor niște acte!
Azi, primul telefon. Mă sună să mă anunțe că nu am în dosar actul care să demonstreze că am plătit contribuția la Casa de pensii București. Îi spun politicoasă că dacă se uită mai bine vede că firma la care lucrez NU are sediul în Bucuresti. Și că există în dosar actul de care au ei nevoie. Buuun!
După câteva minute mă sună din nou! Că am o decizie de impunere pe anul 2012 și că ei vor pentru 2013. Îi spun ca abia am intrat în 2014 și că deciziile pe 2013 se fac la jumătatea acestui an. Îmi dă dreptate. Închide.
După alte câteva minute iar mă sună! Îmi spune că știe că abia la jumătatea lui 2014 vor fi gata actele pe care mi le cere dar că să aduc eu o altă hârtie de la angajator ca să aibă ei ceva la mână. Nu mai pot! Am ajuns la disperare! În ce țară de căcat trăim?! Nu cerșesc bani pentru indemnizație. Am muncit pentru ei și am dovedit prin acte că firma la care lucrez a plătit toate dările către stat. Ce să fac mai mult?! Să iau niște calmante...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu