Sau cronica unui dezastru anunțat. Unul are 1,5 ani, celălalt 3,5. Ajungem la restaurant, îi dezbracăm. Nu apucăm să ne așezăm că cel mare zice: vreau pipi! Mă duc cu el la baie.
Între timp, cel mic e cu tati. Îl apucă o criză de plâns (pe copil, nu pe tati) de nu-l mai liniștește nimic.
Cât ne chinuiam noi să-i cântăm, să-l plimbăm printre mese (cred că am afectat emoțional cel puțin un cuplu care se va gândi bine înainte să procreeze), cel mare dărâmă sticla de suc. Începe să plângă că vrea să bea si nu are ce.
Cel mic, de la atâta zbucium, se udă de pipi pe pantalon. Mă duc cu el la baie să-l schimb. Șoc și groază a fost pentru cei din restaurant. Al meu țipa din toți plămânii cât eu mă chinuiam să-l schimb în brațe, într-o baie mică, insalubră, de restaurant.
Mă rog (des!)... ies de acolo, cu tensiunea 20, după ce îi schimb doar pantalonii. Mi s-a părut că pampersul nu e plin. Tati îl ia în brate și zice că e plin și trebuie schimbat. Așa că se duce el. Din nou șoc și groază...
La masă, cel mare iar plânge că de ce nu vine mâncarea mai repede. Chelnerița se oprește și ne întreabă dacă i-am făcut toate vaccinurile celui mic. Că are și ea unul și nu știe ce să facă. Exact o discuție pe tema asta îmi lipsea...
Vine mâncarea. Vlăduț iar începe să plângă pentru că nu am ghicit din prima ce vroia din farfurie. Așa că s-a enervat și nu a mai vrut nimic. Decât să plângă.
Într-un final cerem nota și dăm să plecăm. Copiii... dintr-odată... super liniștiți. Noi... super praf și flămânzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu