Cum dispar prietenii când apar copiii

Când am anunțat prima dată că sunt însărcinată, toți prietenii s-au bucurat (după ce s-au asigurat că e de bine!). Viața mea nu s-a schimbat prea mult pe perioada sarcinii. Ieșeam în oraș, mă întâlneam cu toată lumea. După ce am născut era coadă de prieteni la ușă ca să-l vadă pe Remus (nu prea înțeleg de ce se grăbește toată lumea să vină imediat, atunci când tu nu vrei decât să dormi, să nu mai simți durere și să te acomodezi cu noua viață). Încă vreo câteva luni a mai sunat telefonul. Apoi, din ce în ce mai rar. Nu ai cum să condamni pe cineva că renunță să mai sune după ce nu-i poți răspunde în repetate rânduri, nu poți ieși în oraș, în principiu nu prea mai poți nimic. Așa că se pierd câțiva prieteni pe drum.

Iar când după un an te apucă iar o sarcină chiar că sperii pe toată lumea. Practic, devii nefrecventabilă. Mulți se gândesc că o să vorbești numai despre copii, că te transformi într-o mommy monster. Că nu mai ești tu. Într-un fel, chiar nu mai ești. Dar nu înseamnă că nu îți mai plac aceleași lucruri care v-au făcut să deveniți prieteni. Nu trebuie neaparat să aveți vieți identice.

Din fericire, există și prieteni pe viață.  La bine și la greu. Cei care au copii mi-au rămas prieteni și în continuare. Chiar dacă, de multe ori, nu pot vorbi cu ei decât prin mesaje. Ei știu.

Dar cel mai tare mi se pare că am prietene care nu au copii (una chiar nici nu își dorește!). Care nu au cum să înțeleagă exact perioada prin care trec eu, dar care mi-au rămas alături.
Am prietene care mă suportă de câțiva ani cu timpul meu limitat. Pe care nu le deranjează să traverseze tot orașul pentru a ne vedea la o terasă/cafenea cât mai aproape de casa mea (că să nu lipsesc mult). Și în acord cu programul meu.

Și mai e o categorie. Prietenii pe care ți-i faci după ce ai copii. Care te cunosc și te acceptă așa cum ești acum. Care au și ei copii de o vârstă cu ai tăi.

Cam ăsta e bilanțul. Chiar dacă numărul prietenilor e mai mic, eu am ieșit pe plus.