miercuri, 10 ianuarie 2018

Rețete de făcut cu copilul în brațe: Chifteluțe cu cartofi la cuptor


Ingrediente:
250 grame carne de vită tocată (merge și cu carne de pui)
jumătate de ceapă
un morcov
2 linguri pesmet (sau miezul de la o felie de pâine înmuiată în apă, apoi stoarsă bine și mărunțită)
un ou
4 cartofi medii
200 ml smântană pentru gătit
4 linguri suc de roșii

Ceapa și morcovul (dat prin răzătoare) le călesc în puțin ulei. Le iau de pe foc și le amestec cu carnea, oul, pesmetul și sarea. Formez chifteluțele (rotunde, de mărimea unor perișoare).

Cartofii îi curăț și îi tai felii groase de un centimetru. Feliile de cartof le fierb 10 minute.

Într-o tavă de cuptor pun chifteluțele printre cartofii tăiați felii (în poză se văd doar chiftelele de deasupra, dar sunt și în interior printre cartofi).

Torn smântâna și sucul de roșii peste carne și cartofi. Mai completez cu apă dacă este cazul astfel încat cartofii sa fie acoperiți de lichid.

Bag în cuptorul preîncălzit și las timp de 40 de minute la 180 de grade.

Și gata! Avem și carne și garnitură în același timp.

Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu