O mamă care își plimbă copiii prin parc este o imagine clasică. Iar mama, invidiată de mulți pentru timpul "liber" pe care și-l petrece "așa frumos" cu cei mici. Acum aș băga un efect din ăla care te sperie și te trezește la realitate.
Îmi ia ceva timp să îmbrac amândoi copiii, să le fac geanta în care am kitul pentru schimbat, mâncat, băut. Îi bag în mașină și plec spre parc. Pe drum, unul vrea să bea, altul să mănânce. Dar ajungem teferi. Adică fără ca tensiunea să-mi crească prea mult. Îi bag pe fiecare în mergătoarele din dotare (triciletă, motocicletă sau bicicletă) și ne plimbăm. Adică ei se plimbă și eu alerg între ei.
Unul vrea pipi și ne oprim la un copac. Vrea și celălalt, dar noroc că are pampers. Vreau și eu... La copac nu pot face, pampers n-am (am auzit că alea pentru adulți sunt super!). Și zău că nu am băut nimic de aseară tocmai ca să previn o astfel de situație.
Asta e.. Om găsi noi un wc public în tot parcul. După vreo juma de oră de plimbat (și de gânduri rușinoase care îmi treceau prin cap) îl găsesc. WC-ul! Din ăla ecologic. Deschid ușa. O închid repede la loc. Ca să nu le produc traume olfactive copiilor.
Varianta 1. Mă gândesc să intru singură. Dar n-am curaj să las un copil de un an și jumătate cu altul de 3 ani și jumătate în fața ușii.
Varianta 2. Să îmi calc pe suflet, să îl las pe cel mare afară și să intru cu cel mic. Dar unde? Că nu încăpem amândoi. Nici măcar ușa nu se închide cu noi înăuntru.
Varianta 3. Lasă că nu-mi trebuie așa de tare.
Merg pe varianta 3. Cam încă jumătate de oră. Zic, hai să mergem acasă! Evident, sunt ignorată. Atunci bag fraza cheie: hai la mall, la mașinuțe! Ne ia fix trei secunde să ajungem la mașină și plecăm spre mall. Mă gândesc numai la wc-uri. Că au și unul special pentru "mamă și copil". Doar am fost acolo de atâtea ori ca să-i schimb pe cei mici. De data asta mă duceam pentru mine (nu să mă schimb, că încă nu era cazul). Și m-am dus degeaba! Masă de înfășat era, scaun de alăptat era, chiuvetă era, wc nu.
Pentru o secundă mi-a trecut prin cap să merg la toaleta obișnuită. Dar în aceeași secundă îi și vedeam pe ai mei târăndu-se pe sub ușile wc-urilor. Așa că ne-am dus la mașinuțe. Și apoi am plecat spre casă, în sfârșit. Norocul meu că am o vezică rezistentă, greu încercată de două sarcini. Dar știți cum e cu norocul...
PS Între timp am găsit o soluție pentru mall. Toaletele pentru persoanele cu handicap. Încap lejer cu tot cu copii. Pentru parc... încă mai caut. Un loc retras.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu