Părinți curajoși: Își cresc copiii în altă țară

"Ideea de a pleca din țară mi-a venit pur și simplu într-o seară. Eram cu soțul meu și ne uitam la televizor. L-am întrebat: Ai vrea să ne mutăm în Germania? El mi-a răspuns: Da, da. Dar a crezut că am glumit. Cu timpul, am revenit cu întrebarea. El mi-a spus că și-ar dori să plecăm dar că e greu. În primul rând că nu cunoaștem limba germană iar în al doilea rând că o avem pe Maia, care nu împlinise doi anișori. Eu eram pe atunci în concediu de creștere a copilului. 

În 2010 am început să fac cursuri de limba germană la Institutul Goethe din București. L-am convins și pe soțul meu să meargă la cursuri. Timp de un an, am învățat germana, dar a trebuit să întrerup cursurile deoarece am reînceput munca, cea de reporter la Prima TV. Munceam zilnic 8 ore și de cele mai multe ori rămâneam peste program. Aveam liber doar două weekend-uri pe lună. 

Timpul petrecut acasă cu familia era foarte scurt. Îmi doream să stau cu fetița mea să-i citesc povești, să ne jucăm, să alergăm prin parc. Dar din păcate nu reușeam în fiecare zi. Mă tot gândeam: Oare care va fi viitorul copilului meu dacă rămân în România? Îmi doream să trăiesc altfel, să trăiesc civilizat, fără să mai văd oameni care înjură sau se bat în trafic, fără să văd romii care fac legea în mijloacele de transport în comun, fără să văd mormane de gunoaie."

Cum și-au găsit de lucru în Germania

"Am început să caut pe net un job pentru soțul meu. El avea un atu: era asistent medical iar în Germania acest job este foarte căutat. Am găsit tot felul de firme de recrutări, am trimis CV-uri. În 2011 am primit vestea cea mare. Soțul a fost acceptat să lucreze la una dintre cele mai mari clinici din Europa, într-un orășel din Germania. Ne-am bucurat tare mult, dar totodată ne gândeam dacă o să reușim să rămânem acolo. 

Pentru că nu era nimic sigur, am decis să plece mai întâi soțul meu, Andrei. Fetița noastră avea atunci 3 anișori. Îmi amintesc că l-am condus la aeroport pe 23 august 2012. Avea un mic bagaj iar Maia, fetița noastră, a spus: Hai, tati, pleacă odată! Asta pentru că simțea că un timp nu o să-l mai vadă. 

A ajuns în orașul Aachen iar a doua zi i s-a prezentat locul de muncă. A fost surprins de cum arăta un spital în Germania: curat, nu cu miros de spital, pacienții îngrijiți ca la carte. Așa a început să lucreze ca asistent medical la Spitalul Universitar din Aachen. La sfârșitul lunii martie 2013, am ajuns și eu cu fetița în Germania."

"Oamenii te salută pe stradă chiar dacă nu te cunosc"

"Eu pot spune că m-am adaptat repede. Ce auzisem înainte să plec din țară, că germanii sunt oameni reci, este adevărat. Totuși, sunt foarte prietenoși și chiar săritori. Ce m-a surprins este faptul că oamenii te salută pe stradă, chiar dacă nu te cunosc. Când ne-am mutat aici, Maia avea 4 anișori. Ea nu știa o boabă germană, dar era copilul acela însetat de cunoaștere. Am aflat că acolo trebuie să înscrii copilul la grădiniță cu un an înainte pentru că este criză de locuri. Ne-am dus toți trei și am început să întrebăm, să completăm fișe de înscriere. După patru luni de așteptare a fost acceptată. Eram fericiți."

Unde au locuit la început

"La început am stat toți trei într-o cameră, o locuință modestă oferită la un preț mai mic celor care muncesc la clinica din Aachen. Ne-am mutat apoi cu chirie într-o casă cu 3 camere. Am găsit și un loc pentru Maia la altă gradiniță, aproape de casă. După șase luni de locuit in Germania, Maia a început să vorbească și să înțeleagă bine limba germană. Și-a făcut repede și prietene iar când îi mai spuneam de România nu avea niciun regret."

Experiența a două nașteri în Germania

"În 2014, a venit pe lume cel de-al doilea copil, micuța Sarah Maria. Am născut-o la Marienhospital Aachen, un spital mic, foarte cochet și foarte curat. Vreau să spun că totul a decurs ca la carte. Tot personalul medical a colaborat cu mine în timpul operației de cezariană. În Germania, este obligatoriu ca tatăl copilului să fie alături de soție în timpul nașterii. Bebelușii sunt lăsați cu mamele în camere. Copilul este dus la secția de nou-născuți doar când mama dorește să se odihnească. 

Am stat în spital 4 nopți. Nu am plătit decât cazarea, 10 euro pe noapte. Restul a fost decontat de Casa de Asigurări. Pentru că doar soțul meu lucrează, avem toți asigurare la stat. Poți să-ți faci asigurare privată dar numai cu o condiție: nu poți trece de la privat înapoi la stat.. 

Și mai este un lucru important de spus. Fiecare femeie însărcinată trebuie să își aleagă o moașă. Este de fapt o asistentă medicală care vine acasă înainte și după naștere. Moașa consultă copilul, învață mama cum să-i facă baiță. Dacă este bolnav, îi spune unde să meargă cu el. Chiar dacă eram la al doilea copil, moașa m-a învățat foarte multe. De atunci, nu am mai folosit servețelele umede atunci când schimb scutecul, ci doar apă cu săpun."

"Anul trecut, familia s-a mărit cu încă un membru. A venit pe lume Erik Alexander, un copil "al naibii" de cuminte.  Pe el l-am născut la spitalul unde lucrează soțul meu. Pentru că eram la a treia cezariană, am zis că e mai bine pentru copil să nasc într-un spital cu toate specializările medicale. Și aici totul a fost foarte bine."

Ce ajutor primesc de la statul german

"Pentru fiecare copil, statul german oferă o alocație lunară de 192 de euro. Pentru cel de-al treilea copil, statul plătește 198 de euro. Cu cât crește numărul copiilor într-o familie, cu atât alocația este mai mare. Fiecare copil care locuiește în Germania are dreptul la alocație până la 18 ani. Există însă alocație și până la 25 de ani, în cazul în care persoana studiază și nu lucrează. Pe lângă alocație, mai există și alte ajutoare în bani acordate unei familii cu venituri mici."

Cum e la grădiniță și la școală 

"Gradinițele sunt altfel structurate în Germania față de cele din România. Mai întâi există "Tagesmutter" (mama de zi), o persoană care are grijă de copiii mici la domiciliul ei. Aici pot fi lăsați copiii de la câteva luni până la 3 ani. Mai există Kinderkrippe (un fel de creșă) și Kindergarten (grădiniță). În grădinițele pentru copii între 3 și 6 ani nu există program de dormit. 

Fiecare formă de creștere este plătită în funcție de venitul părinților, de vârsta copilului, de numărul de ore alese pe zi. Cu cât copilul este mai mic, cu atât parinții plătesc mai mult. Costurile variază de la 50 de euro lunar până la 600 de euro (dacă e grădiniță privată).

La grădiniță sunt organizate tot felul de evenimente, spectacole la care copii iau parte. Părinții vin cu prăjituri sau aperitive. Iar cine vrea să deguste o prăjitură trebuie să plătească. Banii sunt strânși de către educatoare pentru grădiniță.

Școala începe de la 6 ani. Copiii iau vacanță de vară la jumătatea lunii iulie și încep școlile la sfârșitul lunii august. După teminarea ciclului primar, în funcție de notele sau calificativele obținute pe parcursul anilor un copil va urma liceul sau o școală de meserii. Cine vrea să studieze la facultate trebuie să platescă. 

În primii doi ani școlari, copiii nu au teme pentru weekend și nici pentru vacanță. Învățătorii le recomandă părinților care au copiii de clasa întâi să nu-i oblige să facă lecțiile mai mult de o jumătate de oră pe zi. Cu alte cuvinte, elevii nu sunt stresați să învețe în primii doi ani școlari."

Unde își petrec vacanțele

"Cu trei copii, mai greu să pleci la drum lung. Mai ales că lui Sarah nu prea îi place cu mașina. Totuși, anul trecut am plecat toți cinci la marea Nordului, în Belgia. Cam trei ore de mers cu mașina dacă ai norocul să nu prinzi aglomerație. A fost foarte frumos! Erik avea două lunișoare. Fetele s-au jucat în nisip, Erik a dormit pe plajă iar noi am avut câteva clipe de relaxare. E greu, dar e foarte frumos când ai toate sufletele lângă tine. Atunci a fost prima ieșire în cinci. Dar mergem des și la pescuit. Soțul meu este înnebunit după pescuit."

"Pentru că avem norocul să locuim într-un oraș din Germania care este la granița cu multe țări, facem des mici escapade. Ba în Belgia, ba în Olanda, ba în Luxemburg. Orașul nostru de suflet este Maastricht, un oraș foarte cochet din Olanda. Este la o jumătate de oră de mers cu mașina. Aici locuiește celebrul violonist Andre Rieu. Aici ne putem plimba cu vaporul pe râul Maas, vedem cum se ridică podul când trece un vapor foarte mare. Ne ducem mereu la magazinele de bomboane. Ne place să mergem duminica pentru că magazinele sunt mereu deschise."

Vreun regret?!

"Când mă uit înapoi, mă gândesc mereu că am plecat 3 și am ajuns 5. Ce shimbare! Oare am fi fost tot atâția și în România? Cu siguranță, nu! Anul trecut, în decembrie ne-am mutat în casă nouă. Acum suntem cu adevărat fericiți."